Sa observam...Greva la francezi si greva la romani...

Atunci cand este vorba de greva, aici in Romania, nu pot sa nu ma uit ce se intampla in jurul nostru, adica in alte tari.
Si nu pot sa nu imi doresc sa pun intrebare retorica urmatoare: credeti ca exista vreo asemanare intre grevele noastre si cele franceze?

Daca am avea o greva franceza in Romania ar fi panica de pe lume. Pe unde sa mai trecem noi cu mertzanele, 4x4 samd...? Sa ajungem pe jos la munca? Ne mai ducem la munca? Daca nu ne luam salariul?... Mai bine renuntam.
Incep sa cred ca romanii nu sunt suficient de suparati pe sistem pentru a face greva.
Bine... O sa mi se spuna ca nici noi nu avem o Revolutie Franceza in spate... dar nu exista niciun secret ascuns al grevei. La ei, la francezi, greva are succes pentru ca se tin de ea.
Adica orice viciu este bun atata timp cat ne tinem de el. Sau, pufaitul nu este egal cu fumatul.  Mai bine ne lasam.

Digital Art- Makovei

Arta digitala este inca din anii 70 rezultatul încercării de a crea imagini artistice prin intermediul tehnologiei digitale. Aşa se face ca de când uneltele informatice au fost răspândite si modernizate, au apărut si in lumea artei ecouri din acest spaţiu de creaţie.

 Arta digitala a luat in timp, diferite forme: unele lucrări sunt orientate spre abstract si sunt adeseori rezultatul unor trăiri care nu pot fi cuprinse in cuvinte, altele fac parte din noile tipuri de animaţie tridimensionale, insa arta digitala nu are limite.

Atâta timp cat artistul are imaginaţie si manuieste uneltele informatice corect, lucrările sale nu pot decât sa se multiplice. Din acest motiv nici o lucrare nu seamănă cu alta si fiecare dintre ele aduce ceva nou in acest domeniu.

 La Nicolae Macovei aceasta pasiune durează de 15 ani si a pornit de la dorinţa de a transpune in forme si culori gratie computerului roadele imaginaţiei sale.

 Lucrările domnului Nicolae Macovei sunt in opinia mea rezultatul unor momente de meditaţie profunda in încercarea de a regăsi atât armonia interioara cat si pe cea a cosmosului din care fiecare dintre noi suntem o parte infim de mica, dar atât de importanta.

Nicolae Macovei a reuşit sa realizeze trei lucruri esenţiale din punctul meu de vedere al unui admirator de arta nespecialist dar cu credinţa in esenţa umana autentica si originara.

 Si anume: prima sa reuşita este ca, trăind in aceasta lume a vitezei, a invaziei imaginii si a timpului prea scurt pentru a păstra in noi mai mult decât clişee sau frânturi din realitate, Nicolae Macovei a izbutit sa se oprească si sa se regăsească păstrând o comunicare cu partea delicata a sufletului.

A doua sa reuşita este in opinia mea capacitatea de a reda in mod artistic trăirile sale din timpul acestor meditaţii. Culorile si formele pe care le putem observa in expoziţia de astăzi cat si celelalte lucrări ale sale, au un numitor comun. Un alt element important al expoziţiei este cel legat de geneza. Astfel, descoperim ca pana si in acest tip de arta foarte tânăra, putem întâlni mai multe ramuri.

Cea despre care vorbim astăzi este ramura spirituala a artei digitale. Pare paradoxal insa. Aceasta ar fi si cea de-a treia realizare a domnului Nicolae Macovei care a reuşit sa transforme un obiect atât de neanimat (computerul) intr-o unealta gratie căreia a putut sa creeze lucrări născute din introspecţie.

 In încheiere as spune ca pentru mine nu este numai o expoziţie de arta digitala, pentru mine lucrările lui Nicolae Macovei sunt traducerea in forme si culori a luminii noastre interioare care ne insufleteste si ne permite sa facem tot ceea ce facem si sa fim tot ceea ce suntem. Este traducerea in arta a energiei noastre vitale aşa cum o poate percepe creierul uman dezvoltat al unui om cu o sensibilitate pronunţata.

Savoir se perdre avant de se retrouver

Un amour lointain, un amour perdu et retrouvé. Des âmes qui se cherchent et qui se retrouvent par les voies mystérieuses du destin. C’est l’aventure de la vie qui se prolonge jusque dans nos espoirs cachés, dans nos rêves… et qui montre que tout ce que nous faisons a un sens que nous découvrirons plus tard. C’est aussi une incitation à ne pas perdre l’espoir et d’avoir la conscience que chacun d’entre nous mérite le bonheur que seules les étoiles du destin nous offrent par des voies souvent sinueuses et difficiles, mais ce dernier arrive finalement. Ce roman se place sous deux étoiles, celle de l’attente et celle de l’espoir. François Rabelais disait „Il y a un temps qui attend et un temps qui espère”. Je pense que l’attente sans espoir est bien trop lourde pour une âme qui aime. Même si je ne crois pas toujours aux fins heureuses je les espère toujours, je les anticipe et je les accorde à mes personnages qui, comme moi, ont su attendre sans jamais cesser d’espérer.

Solutia de iesire din criza?

Domnul Adrian Cioroianu este in cautarea unei solutii de iesire din criza pe care ne-o impartaseste intr-unul din numerele revistei Dilema Veche.
In rezumat daca fiecare tara europeana intrata in criza vinde cate ceva de ce nu am vinde si noi ceva ca sa iesim din criza?
Apoi urmeaza intrebarea: ce avem noi mai mult si mai mult de care am putea sa ne lipsim?
Raspunsul sau au fost vedetele.
Sa ne vindem vedetele? Si de unde sa incepem?
Nu este o idee complet gresita insa! Aici vine un "DAR"!
Ca in bancul cu iepurasul: "si cine ti le cumpara"?
Asta este mentalitatea romanului si din acest motiv ne merge asa de bine pentru ca ne gandim cum sa ii pacalim pe ceilalti ca sa ne vindem marfa. Ca sa vinzi cu succes ceva, sa iti iei banii si sa cladesti trebuie sa ai talent de marketing si nu numai. Cum ii convingem sa ni le cumpere? Si de ce ar fi ei ( cumparatorii) interesati de vedetele noastre?
Sa trecem peste asta... desi mai am nelamuriri...
Cred ca domnul Cioroianu se inseala nu sunt vedetele in top! Ele vin doar pe locul trei! In fine dupa umila mea parere.
Hai sa ne mai gandim o tura! Chiar asa ce avem noi pe locul intai si pe locul doi in top inaintea vedetelor?
Va las sa ghiciti!
Daca ati ghicit vine intrebarea de baraj! Cum facem sa le vindem ca sa iesim din criza?


Pe curand!

Did we inherit Aristotle through Muslims?

Ilinca Sandu
Did we inherit Aristotle through Muslims?
Interview with Sylvain Gouguenheim
Sylvain Gouguenheim (b. 1960) is a medievalist French historian. His book Aristote au Mont saint Michel, published in 2008, gave birth to intense disputes among historians. He considers that Europe, (in the period 5-800 AD) does not owe as much as it was believed to the Arab world and provides evidence of this. Shortly after its publication, the academic world split between his admirers and his opponents. The latter signed three petitions against the author who was declared an Islamophobe.
http://www.eurozine.com/articles/2010-05-11-dilemaabstr-en.html

Un nou concept...

Cotetzul Artistic...
in dezvoltare...

Guns'N'Roses la Bucuresti un spectacol cu surprize ...

Albumul din Stânga este în opinia mea cel mai reușit. Aduna aproape în mod exhaustiv toate piesele care mi-au atins sensibilitatea.

Sentimente indoite...

Concertul de aseara de la Romexpo al mult asteptatei formatii Guns'N'Roses mi-a produs o serie de mirari si emotii contradictorii.
Daca la inceput au fost huiduiti mai bine de o ora pentru prea marea intarziere ei totusi nu ne-au dezamagit si au aparut intr-un final pe scena.
In mod evident, intarzierea produs o dezamagire profunda in randul fanilor care satui de asteptat nu au parut sa fie la inceputul spectacolului la fel de entuziasmati ca atunci cand au trecut de portile de control.
Era trecut de ora 20 cand inca stateam la coada ca sa intram , printre sute de alti admiratori care, uluitor de cuminti asteptau sa isi ocupe locurile. Intarzierea intrarii in scena a celor de la Guns ne-a permis sa rezistam si la coada de la jetoane si la cea de la bauturi si in final chiar si la toaletele ecologice care solicitau din partea doritorilor o rabdare de fier, mai intai pentru a ajunge la ele si apoi pentru a putea intra. Dupa o lupta voiniceasca cu multimea, repet, deosebit de cuminte, cu mic cu mare ne-am gasit un loc in spatiu si am inceput partea a doua a luptei: asteptarea ...
Dupa parerea mea, asteptarea a fost prea lunga. Oamenii erau dezamagiti si cand in fine au aparut pe scena deja eram cu capsa pusa. Acest sentiment s-a disipat destul de repede lasand loc unor senzatii si sentimente noi dar indoite.
Auzisem inainte ca Axl Rose si-a pierdut vocea de odinioara si ca la Paris concertul a fost un fiasco. Insa eu nu am acceptat sa ma autosugestionez cu ganduri negative. Supriza a fost ca nu si-a pierdut vocea mai mult decat ma asteptam. Calitatea lui, spre deosebire de alti solisti, trebuie s-o recunoastem, este ca gratie tehnicii vocale indubitabile, a reusit sa isi controleze vocea pana la sfarsit. S-a produs clar o "eroziune" la nivelul corzilor vocale, dar cum el canta de zeci de ani suprasolicitand laringele, nici nu avea cum sa nu se uzeze.
La aproape 50 de ani, Axl Rose si-a jucat bine rolul sau in Romania.

Ce mult v-am asteptat!

In ultimii ani am primit o baie de muzica a unor artisti pe care ii asteptam de prea mult timp. In sfarsit au ajuns si la noi. Orice s-ar intampla, publicul ramane cuminte, ascultator, rabdator si indulgent pentru ca am obtinut aceasta bucurie gratie acestor calitati mai sus enuntate si cu multa truda as adauga.
Consider ca per total pretul corect al biletului a fost cel mic deoarece sonorizarea lasa foarte mult de dorit. Cei care au ales aceasta optiune nu s-au bucurat decat de un sunte corect dar la limita cu mediocrul.
Vocea lui Axl Rose era mult mai tare dozata ca instrumentele care au un rol magistral in piesele formatiei.
Solo-urile instrumentale au fost bune si s-au auzit mult mai bine.

Ajunsi in apropierea scenei am constatat ca nici in fata nu se auzea prea bine dar ca cei care ascultau din afara perimetrului imediat apropiat si care au privit din strada spatele scenei au avut aproape conditii mai bune ca cei care au platit pretul minim pentru concert.

Gata cu critica...
Evident ca muzica lor mi-a plăcut și îmi va place mereu, asta fără doar și poate. Ce m-a deranjat a fost sonorizarea. Așteptam un sunet și niște vibrații înălțătoare. Deși eram pregătita sa îmi iau zborul în orice moment, parca ceva ma trăgea in jos. Clar! Sunetul e de vina! Mi-am zis eu...Pentru mine, recunosc a fost o bucurie indoita deoarece asteptam cu nerabdare momentul culminant al serii care  parea sa nu mai vina. Si totusi...
Un punct pozitiv a fost ca Axl nu a vorbit mult si fara rost pe scena ca alti artisti. Nu a insistat nici asupra faptului ca stie ca se afla in Bucuresti, Romania nici nu si-a dat talente cu tenta politica. A fost decent, riguros cu munca pe care o presta si a dozat corect si vocea si aparitiile/ pauzele de pe scena. Pauzele nu au fost construite pe un timp mort sau pe tragere de timp ci pe solo-ri bine gandite si pregatite.
Tot show-ul a fost foarte bine construit si gandit de la prima nota pana la ultima.
Am avut parte de peste doua ore de Guns, mai mult decat putem spune despre alte trupe care dupa o ora au iesit de pe scena.

Cireasa de pe tort...

Cireașa de pe tort, după umila mea părere, a fost November Rain si gestul lui Axl Rose care m-a induiosat peste masura. S-a imbracat in tricolorul Romaniei, steagul nostru ii servea drept poncho. L-a imbracat si purtat cu gratie si mandrie ( cel putin de unde ma uitam eu asta vedeam). Un gest care a facut cat o mie de vorbe.
Uneori cuvintele nu isi au rostul. Iar gestul sau vorbeste de la sine.

In incheiere...

Deși concertul se anunța sa fie un fiasco, deși concertul părea inițial sa fie o mare dezamăgire... Un artist adevărat rămâne un artist adevărat. Nu putem sa ii atribuim lui toate minus-urile de care am amintit mai devreme. Deci, din punct de vedere obiectiv, spectacolul a meritat și prezenta noastră, și investiția dar mai ales așteptarea.