Teodoreanu Reloaded

Recitindu-l pe Ionel Teodoreanu, am avut mereu în minte sensul ascuns pe care, contemplând tablourile lui Poussin, Erwin Panofsky îl redescoperea în miezul utopiei arcadice - Et in Arcadia ego -, şi anume sensul unei fericiri prezente ameninţate de moarte acolo unde există toate semnele nostalgiei, ale reproiectării fericirii în trecut şi printr-o particulară soteriologie, în universul cărţii. Medelenismul arcadic al lui Teodoreanu l-am citit prin confruntarea cu antimedelenismul lumii care-l înconjoară, iar tensiunea creatoare care rezultă de aici construieşte nu numai personaje memorabile, o modernitate spectrală, ci şi inefabilul unei sensibilităţi inserate în contextul crepuscular al unei Moldove ce se duce şi ne seduce. (Angelo Mitchievici)
Volumul de faţă este o provocare critică şi una biografică. Explorarea textelor lui Ionel Teodoreanu a fost, simultan, şi o explorare a propriei mele vieţi: despărţire întârziată de adolescenţă, cartea reprezintă omagiul discret, adus sensibilităţii unei lumi care a fost. Situat la graniţa dintre istoria literară şi istoria ideilor, textul este şi o formă nostalgică de asumare a unei crepusculare identităţi moldoveneşti. (Ioan Stanomir)

[e.e.cummings] *i carry your heart with me*

i carry your heart with me (i carry it in
my heart) i am never without it(anywhere
i go you go, my dear; and whatever is done
by only me is your doing, my darling)
i fear
no fate (for you are my fate,my sweet) i want
no world (for beautiful you are my world, my true)
and it's you are whatever a moon has always meant
and whatever a sun will always sing is you

here is the deepest secret nobody knows
(here is the root of the root and the bud of the bud
and the sky of the sky of a tree called life; which grows
higher than the soul can hope or mind can hide)
and this is the wonder that's keeping the stars apart

i carry your heart (i carry it in my heart)

Interviu cu Ilinca Sandu

Interviu cu Ilinca Sandu

"Cred ca am vrut sa lansez o noua moda a romanului scurt pe care sa il poti citi in avion pana la destinatie sau in tren. Am calatorit destul de mult si imi place sa citesc o carte fara intreruperi pentru ca sunt mereu curioasa sa aflu deznodamantul."

Daca vreti sa aflati mai multe dati click pe linkul de mai sus.

I

Centenar Cioran

Anul acesta se împlinesc o suta de ani de la naşterea filosofului si scriitorului roman Emil Cioran. Născut la Rasinari la zece kilometrii de Sibiu, Cioran paraseste definitiv tara in 1940, pentru a se stabili la Paris. A fost un veşnic student a cărui literatura a ramas mult timp ignorata de francezi.

Debea in 1986 apare la Paris un volum de eseuri intitulat: Exerciţii de admiraţie, care îl face cunoscut. Cioran marturiseste ca primele sale momente de faima, le-a cunoscut gratie publicării cartilor sale in varianta de buzunar. Au urmat:  Mărturisiri si anateme, Singurătate si destin, Lacrimi si sfinţi, Pe culmile disperării sau Amurgul Gândurilor.

Gândurile inca neintelese de foarte mulţi cititori au tăcut pentru totdeauna  la începutul anilor 90. Cioran s-a stins din viata in 1995 la spitalul Broca din Paris unde a fost internat timp de patru ani.

Intr-un interviu din 1990 Cioran lasă moştenire posteritatii, câteva din gândurile sale intime: „Romanii trebuie sa facă numai un lucru si este foarte important, fiecare sa devine el insusi, nu trebuie sa lucreze neapărat in colectivitate. Fiecare sa devină ceea ce trebuie sa devină. Fiecare sa se realizeze el insusi, restul este secundar. Poate va deceptioneaza atitudinea mea insa acesta este felul in care am lucrat la Paris in ultimii cincizeci de ani”.

Deşi a devenit celebru, pentru Cioran, anii cei mai interesanţi au fost cei in care a fost ignorat. „Exista la romani o activitate culturala extraordinara si asta este lucru cel mai important in momentul de fata”. Spunea Cioran in acelaşi interviu.  „Nu regret ca am scris fiindcă asta m-a eliberat. Daca nu scriam, mă sinucideam precis”.

Criterii si categorii

Stateam si ma gandeam astazi... Cum se poate ca unii indivizi sa ajunga from zero to hero... asa intr-un timp record?
Si altii... pentru ca nu merita acesti "altii" sa-i punem in aceeasi fraza cu cei mai sus amintiti, sa poarte lupte seculare pentru ca cei din jur sa le aprecieze adevarata valoare pe care si-au faurit-o ei insisi prin munca, munca si iar munca?
La noi se pare ca se pun in practica proverbele: cei din urma vor fi cei dintai... adica ultimul venit primul servit  indiferent de ce poate, stie sau face.

Trist...

Antonin Artaud si scrisorile catre Genica

Poezie, pasiune,iubire sau suferinta? Pentru ca fiecare poveste este unica, Institutul Francez din Bucuresti a invitat-o pe actrita Carole Bouquet intr-un spectacol de lectura inedit. Frumoasa actrita franceza a citit tulburatoarele Scrisori catre Genica semnate de Antonin Artaud.

 „A, dar se poate sa nu avem nimic de spus. Vreau sa zic ca se intampla...” spunea Antoine Marie Joseph Artaud, sau mai bine zis Antonin Artaud asa cum este el cunoscut in mediul cultural francez.

Si totusi atunci cand a reusit sa strapunga linistea de care orice artist are nevoie pentru a crea, Antonin Artaud a iubit si a scris despre iubirea sa chiar acelei femei pentru care nutrea sentimente atat de profunde si vii. Gratie pactului cu cuvantul, ne putem si noi bucura, astazi de Minunatele scrisori catre Genica care dateaza de aproape noua zeci de ani. Desi relatia dintre  cei doi actori nu a durat decat cinci ani, corespondenta dintre ei a supravietuit timpului si a ajuns pana in zilele noastre la Bucuresti gratie vocii actritei Carole Bouquet care la invitatia Institutului Francez din Bucuresti a citit cateva dintre scrisorile celor doi indragostiti. Evenimentul a avut loc in sala Majestic a teatrului Odeon din capitala.

Antonin Artaud originar din Marsilia, a fost ceea ce se poate numi un homo universalis. Preocuparile sale artistice nu au putut fi incadrate intr-o singura categorie: de la poezie suprarealista la roman, de la desen la actorie si de la regie pana la teoria teatrului, si-a incercat talentul dedicand o parte din spiritul sau publicului. Chiar el mentioneaza intr-una dintre lucrarile sale intitulate Ombilicul uitarii: „acolo unde unii propun opere, eu nu pretind decat sa-mi arat spiritul”. Antonin Artaud s-a stins din viata in 1948 la numai 51 de ani, lasand in urma marca sa inconfundabila pe o opera tulburatoare impregnata de absurdul vietii care a marcat literatura inceputului de secol XX.

 Genica, pe numele sau real Ioana Athanasiu era o actrita franceza de origina romana. Chiar Artaud o numeste „dulcea mea romanca”. Iar noi cititorii lui Artaud si publicul care a asistat la spectacol nu putem decat sa ne imaginam relatia dintre cei doi iubiti, puternica, pasionala si atat de dureroasa. Iar rezultatul se afla in corespondenta lui catre ea interpretata de Carole Bouquet intr-un spectacol care a calatorit in toata lumea .

Ura? o nota de subsol a emisiunii cu Andrei Plesu si Gabriel Liiceanu

 Nu putem impiedica nedreptatile. Nu toate actele ingrozitoare sunt pedepsite in istorie sau cel putin nu intotdeauna cei care le comit sunt pedepsiti. Pobabil ca poporul respectiv isi plateste datoriile in timp si sunt pedepsiti pentru crimele membrilor sai.
Andrei Plesu are dreptate spunand ca nu are rost sa ne alimentam suferinta cu ura, pentru ca ne autoflagelam. Avem de pierdut de doua ori. Intai pentru ca suferim din cauza unei nedreptati si apoi pentru ca in loc sa trecem peste acea nedreptate ne alimentam durerea initiala alimentand-o cu sentimente negative care ne consuma energia pe care am putea s-o folosim in scopuri favorabile noua.
Asta nu inseamna ca nedreptatea trebuie acceptata ca pe o fatalitate. Trebuie sa avem credinta ca aceste nedreptati vor fi pedepsite la un moment dat.
Solutia? Iertarea, memoria si credinta.

Doamne ajuta!