Albumul din Stânga este în opinia mea cel mai reușit. Aduna aproape în mod exhaustiv toate piesele care mi-au atins sensibilitatea.
Sentimente indoite...
Concertul de aseara de la Romexpo al mult asteptatei formatii Guns'N'Roses mi-a produs o serie de mirari si emotii contradictorii.
Daca la inceput au fost huiduiti mai bine de o ora pentru prea marea intarziere ei totusi nu ne-au dezamagit si au aparut intr-un final pe scena.
In mod evident, intarzierea produs o dezamagire profunda in randul fanilor care satui de asteptat nu au parut sa fie la inceputul spectacolului la fel de entuziasmati ca atunci cand au trecut de portile de control.
Era trecut de ora 20 cand inca stateam la coada ca sa intram , printre sute de alti admiratori care, uluitor de cuminti asteptau sa isi ocupe locurile. Intarzierea intrarii in scena a celor de la Guns ne-a permis sa rezistam si la coada de la jetoane si la cea de la bauturi si in final chiar si la toaletele ecologice care solicitau din partea doritorilor o rabdare de fier, mai intai pentru a ajunge la ele si apoi pentru a putea intra. Dupa o lupta voiniceasca cu multimea, repet, deosebit de cuminte, cu mic cu mare ne-am gasit un loc in spatiu si am inceput partea a doua a luptei: asteptarea ...
Dupa parerea mea, asteptarea a fost prea lunga. Oamenii erau dezamagiti si cand in fine au aparut pe scena deja eram cu capsa pusa. Acest sentiment s-a disipat destul de repede lasand loc unor senzatii si sentimente noi dar indoite.
Auzisem inainte ca Axl Rose si-a pierdut vocea de odinioara si ca la Paris concertul a fost un fiasco. Insa eu nu am acceptat sa ma autosugestionez cu ganduri negative. Supriza a fost ca nu si-a pierdut vocea mai mult decat ma asteptam. Calitatea lui, spre deosebire de alti solisti, trebuie s-o recunoastem, este ca gratie tehnicii vocale indubitabile, a reusit sa isi controleze vocea pana la sfarsit. S-a produs clar o "eroziune" la nivelul corzilor vocale, dar cum el canta de zeci de ani suprasolicitand laringele, nici nu avea cum sa nu se uzeze.
La aproape 50 de ani, Axl Rose si-a jucat bine rolul sau in Romania.
Ce mult v-am asteptat!
In ultimii ani am primit o baie de muzica a unor artisti pe care ii asteptam de prea mult timp. In sfarsit au ajuns si la noi. Orice s-ar intampla, publicul ramane cuminte, ascultator, rabdator si indulgent pentru ca am obtinut aceasta bucurie gratie acestor calitati mai sus enuntate si cu multa truda as adauga.
Consider ca per total pretul corect al biletului a fost cel mic deoarece sonorizarea lasa foarte mult de dorit. Cei care au ales aceasta optiune nu s-au bucurat decat de un sunte corect dar la limita cu mediocrul.
Vocea lui Axl Rose era mult mai tare dozata ca instrumentele care au un rol magistral in piesele formatiei.
Solo-urile instrumentale au fost bune si s-au auzit mult mai bine.
Ajunsi in apropierea scenei am constatat ca nici in fata nu se auzea prea bine dar ca cei care ascultau din afara perimetrului imediat apropiat si care au privit din strada spatele scenei au avut aproape conditii mai bune ca cei care au platit pretul minim pentru concert.
Gata cu critica...
Evident ca muzica lor mi-a plăcut și îmi va place mereu, asta fără doar și poate. Ce m-a deranjat a fost sonorizarea. Așteptam un sunet și niște vibrații înălțătoare. Deși eram pregătita sa îmi iau zborul în orice moment, parca ceva ma trăgea in jos. Clar! Sunetul e de vina! Mi-am zis eu...Pentru mine, recunosc a fost o bucurie indoita deoarece asteptam cu nerabdare momentul culminant al serii care parea sa nu mai vina. Si totusi...
Un punct pozitiv a fost ca Axl nu a vorbit mult si fara rost pe scena ca alti artisti. Nu a insistat nici asupra faptului ca stie ca se afla in Bucuresti, Romania nici nu si-a dat talente cu tenta politica. A fost decent, riguros cu munca pe care o presta si a dozat corect si vocea si aparitiile/ pauzele de pe scena. Pauzele nu au fost construite pe un timp mort sau pe tragere de timp ci pe solo-ri bine gandite si pregatite.
Tot show-ul a fost foarte bine construit si gandit de la prima nota pana la ultima.
Am avut parte de peste doua ore de Guns, mai mult decat putem spune despre alte trupe care dupa o ora au iesit de pe scena.
Cireasa de pe tort...
Cireașa de pe tort, după umila mea părere,
a fost November Rain si gestul lui Axl Rose care m-a induiosat peste masura. S-a imbracat in tricolorul Romaniei, steagul nostru ii servea drept poncho. L-a imbracat si purtat cu gratie si mandrie ( cel putin de unde ma uitam eu asta vedeam). Un gest care a facut cat o mie de vorbe.
Uneori cuvintele nu isi au rostul. Iar gestul sau vorbeste de la sine.
In incheiere...
Deși concertul se anunța sa fie un fiasco, deși concertul părea inițial sa fie o mare dezamăgire... Un artist adevărat rămâne un artist adevărat. Nu putem sa ii atribuim lui toate minus-urile de care am amintit mai devreme. Deci, din punct de vedere obiectiv, spectacolul a meritat și prezenta noastră, și investiția dar mai ales așteptarea.
Un amour lointain, un amour perdu et retrouvé. Des âmes qui se cherchent et qui se retrouvent par les voies mystérieuses du destin. C’est l’aventure de la vie qui se prolonge jusque dans nos espoirs cachés, dans nos rêves… et qui montre que tout ce que nous faisons a un sens que nous découvrirons plus tard. C’est aussi une incitation à ne pas perdre l’espoir et d’avoir la conscience que chacun d’entre nous mérite le bonheur que seules les étoiles du destin nous offrent par des voies souvent sinueuses et difficiles, mais ce dernier arrive finalement. Ce roman se place sous deux étoiles, celle de l’attente et celle de l’espoir. François Rabelais disait „Il y a un temps qui attend et un temps qui espère”. Je pense que l’attente sans espoir est bien trop lourde pour une âme qui aime. Même si je ne crois pas toujours aux fins heureuses je les espère toujours, je les anticipe et je les accorde à mes personnages qui, comme moi, ont su attendre sans jamais cesser d’espérer.
