Intrebari in toiul noptii

Meditez la conditia artistului, la ceea ce isi doreste sa fie, ceea ce poate sa fie, ceea ce este lasat de societate sa fie...
Ce este un artist?
Eu cred ca un artist este un om cu o sensibilitate pronuntata care sfideaza timpul si regulile ca sa isi faca loc pentru o urma de speranta si de indoiala. Artistul este un om care nu ia nimic de bun si relanseaza mereu alte si alte intrebari pe care le lasa sa se coaca in spiritul lui si ale caror raspunsuri sunt lasate la macerat si apoi la decantat.
Din idei si trariri cultivate cu multa empatie el descopera esenta lucrurilor si incearca sa le redea spre admiratia celorlalti dar si spre meditatie.
Artistul este cel care are curajul de a se lasa pe mainile inspiratiei cu riscul de a fi inteles gresit sau chiar neinteles, tradat, furat sau criticat, nimicit de societatea si de-ale sale valori impuse de cei care nu au habar.

Nu demult cineva a incercat sa imi explice ce slab este rodul inspiratiei unui artist pe care il intalnisem.
A fost acuzat de diletantism si comparat cu alte mari genii din bransa si nimicit in cateva cuvinte dure de cineva care parea convins ca este in masura sa critice si sa arate cu degetul pentru ca frecventeaza mediul artistic de cativa ani de zile.
Am fost uimita sa aud cum cu atata vehementa este pus la pamant artistul care incerca prin simpla lui prezenta printre specialistii de profil sa aduca ceva personal. Eu mi-am zis ca daca ar fi asa de simplu sa ne punem toti sufletul pe tava in incercarea de a impartasi cu restul lumii tainele pe care le aflam in momentul creatiei, am avea cu totii macar acest merit al curajului si al incercarii. Nu cred ca asta inseamna ratare.
Cine suntem noi sa judecam atat de aspru pe cineva care iese in lume cu lucrarile sale atunci cand noi nu indraznim sa facem acelasi lucru?
Nu spun ca cei care critica nu au talent, sau ca nu au poate dreptate. Spun doar ca atata timp cat nu te pui in pielea personajului criticat, macar o data sa iesi inainte cu o carte, un tablou, o sculptura, un spectacol, o compozitie... este foarte greu si nedrept in acelasi timp sa arati cu degetul si sa consideri ca detii adevarul absolut despre creatia altuia.

Este poate si un joc psihologic. Unii cred ca tot repetand cuiva ca este nul el o sa si devina nul prin simpla repetitie. Este posibil ca acesta sa fie destabilizat insa sa nu uitam ca artistul chiar si cel mai modest dintre ei, a avut forta si curajul sa se prezinte printre semenii sai si sa le arate rezultatul inspiratiei sale.
Or, in acest caz se presupune ca nu este intr-atat de slab incat sa cedeze presiunii celor din jur care au mereu opinii.
Este evident ca functionam prin retele mici si mari si ca tot invartindu-ne in ele cu operle noastre cu tot, in timp putem sa primim recunoasterea meritelor noastre sau nu. Insa nu stiu daca este cazul sa vorbim de esec. De pilda Van Gogh a devenit celebru dupa moartea sa. Pentru el recunoasterea post-mortem nu mai inseamna nimic insa inseamna ceva pentru teribila injustitie care i s-a facut in perioada in care traia.

Artistul poate fi vesnic sau efemer fie ca operele sale sunt rezultatul unei meditatii profunde sau pur si simplu exorcizarea demonilor din trecutul sau, trairi intense sau rezultatul unui delir pasager.
Meritul culturii clasice, conservatoare, patrimoniale era ca gratie ei, in timp doar operele magistrale ale omenirii ramaneau in memoria colectiva a umanitatii. Astazi este foarte greu sa ne dam seama cum cei care sunt in topul preferintelor (excelenti sau mediocrii) vor reusi sa urce panta timpului si sa devina nemuritori.
Cine va castiga lupta cu timpul? Banii? Talentul? Geniile ca rezultat al criticilor mediocrii? Sau artistii tacuti din umbra care inca nu au fost descoperiti?

Ecoul

Inima imi bate fara ecou

Intr-o lume in care oamenii nu se mai roaga

Dezradacinati parca de casa lor draga

Si aruncati intr-un cavou

Lumina alba nu ne mai inconjoara

Si ingerii se-arata tot mai rar

Sufletele reci ne omoara

Si asteptam ecoul in zadar

Un inger din trecut ma cheama

Doar el se poate sa ma fi auzit

Din vizul rece el m-a trezit

Si-apoi a disparut in lumina diafana.

A fost un gand aruncat in eter

Pentru ca zeii din inaltimile celeste

Sa se aplece peste visul meu efemer

Si sa vada ca iubire nu mai este.

Dupa zece ani

Stiai tu atunci cand aveai parul balai

Ca noptile nu vor mai fi pentru mine

Ceea ce tu ai fost candva... un rai

Din paturi albastre de stele?

Stiai tu atunci cand ma priveai

Si se scalda luna in negura pupilelor tale

Ca din calendar va disparea luna Mai

Si diminetile de iarna imi vor fi reci si brutale?

Doar buzele fierbinti mi-erau martori

Desigur ca nu ai stiut toatea acestea...

Nu m-as mai fi trezit nicicand in zori

Dac-ai fi aflat poate c-atunci s-ar fi terminat povestea

Desigur c-au fost multe lucruri nespuse

Si ani pierduti in tacere

Poate zeci de alte femei seduse

Si mii de lacrimi de durere

Sau poate ma-nsel spunand c-au fost triste

Poate ele nu sunt ca si mine

Poate ele au fost scoase din reviste

Croite special pentru tine

Poate cu timpul tu ai aflat si alte secrete

Ce numai o viata intens traita ti-ar fi putut da

Dupa zece ani din ale mele regrete

Tu nu ai mai avut ce regreta

Karma

De fiecare data cand un vis mi se-mplineste
Ca un raspuns de apoi al rugilor mele
Stiu ca pentru a trai momentul
A trebuit sa trec prin multe clipe grele.

Timpul ce trece ma nelinisteste
Pentru ca vreau sa fiu tot ce pot sa fiu
Pronunt dorinta care mi se-ndeplineste
Si-apoi incep din nou sa scriu

Au fost momente de ratacire
Dar si cele in care m-am rugat
Au fost si bune dar si rele
Pe drumul pe care l-am luat.

Au fost momente tainice si karma
Atunci cand oameni simpli in ghizi s-au transformat
Dandu-mi in dar pentru suflet hrana.
Si-apoi in valurile involburate ale vietii
In fata marii de griji s-au predat.

Am mers peste mari si tari
Ca sa te intalnesc candva
In cel mai nebanuit dar firesc
Loc pentru a te afla.

Si intr-o zi ca aceasta anodina
Desi nu stiam c-ai sa vii
M-am imbracat in zambet si lumina
Mi-am deschis poarta inimii.

Si-atunci cand era sa-nchid primul manuscris
Vrand sa o iau de la inceput
A fost totul parca iesit dintr-un vis
Din lumea larga tu ... ai aparut.

Lumina luminilor stinse

                          

Un inceput de drum inseamna nenumarate mistere

Pe care urmeaza sa le desoperim in tipul de apoi

Cu fiecare pas castigam o avere

Ca mai apoi sa o lasam sa creasca in noi.

O carte are si ea o poveste

Pe care o scriem fara sa stim

Doar timpul ne poate da de veste

Ca fiecare drum strabatut este o cale scrisa de destin.

Se spune ca in viata nu e chip sa facem cunostinta

Cu feti frumosi din basme imparatesti

Avem o educatie si o constiinta

Cu care deslusim mii si mii de povesti.

Lumea ne-invata sa croim poteci

Dar nu ne spune cum sa ne-mpacam cu soarta

Pierim luand cu noi pe veci

Cheia cu care am deschis poarta.

As vrea sa cred ca nu-i nimic intamplator

C-aievea-s toate ce visez

Si-atunci cand va fi sa mor

Sa fi lasat in urma o lume tot ce acum creez.

As vrea sa stiu ca lumea de apoi

Ma va primi cu bratele deschise

Atunci cand voi privi cu ochii goi

Lumina luminilor stinse.

Magul dintre cărţi

A fost odată ca niciodată un mare târg de cărţi
Orânduite cu mare grijă pe etajere
Privind vizitatorii cum treceau şi se opreau în tăcere.
Uneori câte un vizitator cutezător întreba de câte o poveste
Despre care el auzise vorbindu-se mai mult
Atingea învelişul de carton şi răsfoia câte o filă să vadă în interior ce este.
In târg erau multe standuri viu colorate care chemau oamenii să zăbovească
Erau zâne fermecate care se opreau zâmbind să-ţi povestească
În vuietul peregrinării puteai adesea să-ntâlneşti
File albe dar şi cărţi colorate
Cu toate aşteptau sa fie luate şi să le iubeşti.
Să fie puse într-o casă mare, apoi citite şi ascultate...
Aşa e-n târg! Nu toate cele frumos îmbrăcate aveau şansa să ajungă
În mâinile unui proprietar a cărui tristeţe să-o alunge.
Timp de câteva zile aveau norocul să fie expuse
Pentru ca mămicile, bunicele şi fetiţele să fie seduse.
Erau şi cărţi pentru băieţi
Cu desene mari pe coperţi
Dar si din acelea serioase din care desenul se furişase.
E zarvă mare în târg se ştie
Oricine ar vrea s-apară pe stand cu o carte
Mândru să iasă în faţă
Să se prezinte cu dulceaţă
Şi să îţi spună tot ce ştie,
Ce a scris în ultimul an
În spatele unui birou sau stând pe-un divan
Întinzându-şi talentul cu cerneală pe zeci sau sute de coli de hârtie.
Din încăperile mari, somptuoase,
Puteai adesea să găseşti
Şi colturi mici întunecoase
Unde un cărturar de seama puteai să-ntâlneşti.
Aşa mergând prin colturile cele fără chip
Vedeam stând calm de un stand sprijinit
Un mag parcă din alt veac venit
Care m-aştepta cu o carte în mână
Ar fi fost trist ca în acea săptămână
La el să nu mă fi oprit.
Privea cu ochi mari şi mâhniţi văzând cum lumea trece
Pe lângă cărţile atent selecţionate
Despre tot ce-i mai frumos în lume
Cu învelişurile îmbietoare şi viu colorate.
Eu m-am oprit să văd ce mai e nou,
Căutând o carte cu privirea,
Nu am văzut-o, parcă dispăruse
Şi-atunci mare-mi fu uimirea,
Să văd cum magul luminat din fundul standului unde cărţile zăceau sute
Se-apropie timid spre mine
Şi mă întreabă ce caut? Poate sa m-ajute?
Mă uit spre el, nu ştiu ce să-i răspund,
As vrea să fug şi să mă ascund
Poate m-am înşelat căutând
Mă uit la nume, mă uit la el
Mă uit pe stand dar nu găsesc nici un fel
De indiciu care să-mi arate
Unde se-află acea carte.
Apoi văd cum cu blândeţe zâmbeşte,
Si mă îndeamnă să rămân,
Ce carte caut? Cu ce se potriveşte?
Să-i dăm de capăt ciudatului mister.
Nu pot să plec,
Ceva mă opreşte.
Într-un final, îi dau un nume
Imediat în căutare porneşte
Şi i-a aflat locul anume.
Uitaţi! Îmi spuse el convins.
Aici e cartea, e la locul promis.
Am vrut să văd dacă mai este prezentată,
E nouă, strălucitoare, fără nici o pată!
Am vrut de fapt să mă asigur
Ca acea carte este acolo sigur,
De dragă ce mi-era m-am oprit şi-am căutat,
Scuzaţi-mă dacă v-am deranjat.
Magul cu ochi mari de smarald mi-a zâmbit,
S-a bucurat că m-am oprit,
Deşi nu ştia cine sunt, ce doresc
Ştia doar că o carte eu iubesc.
Aşa din întâmplare l-am întâlnit pe mag
Cu timpul mi-a devenit chiar drag
Si mă priveşte cum de-atunci cresc
Alături de cate o filă de poveste ruptă din astfel de momente
Şi alte mii de rânduri sădesc
Atunci când valurile poeziei curg lente
Spre delta cărţilor pe care le iubesc.

Blue Crush

Surf, Valuri si spectacolul naturii... un loc ideal de-o iubire de-o vara.
Un film usor si relaxant de seara pentru cei care nu au somn.