Blue Crush

Surf, Valuri si spectacolul naturii... un loc ideal de-o iubire de-o vara.
Un film usor si relaxant de seara pentru cei care nu au somn.

L'Arnacoeur

Un film cu Romain Duris și Vanessa Paradis.
Mi-a placut si m-a tinut treaza pana la sfarsit desi se crapa de ziua cand am terminat vizionarea.
Actiunea se petrece pe Coasta de Azur, iar filmul are un happy end previzibil dar pe care ni-l doream.

Iata ce spune IMDB: http://www.imdb.com/title/tt1465487/ - cotat cu 7/10

Alex and his sister run a business designed to break up relationships. They are hired by a rich man to break up the wedding of his daughter. The only problem is that they only have one week to do so.

Director:

Pascal Chaumeil

Writers:

Laurent Zeitoun (screenplay), Jeremy Doner (screenplay), 

Release Date:

17 March 2010 (Belgium)

Filme europene : Dau un chin pentru un premiu

Regizorii europeni nu se mai satura de cruzime, de partea dureroasa a vieții, de dramele pe care le trăim zilnic. In filmele europene promovate cu nesaț de catre critici si specialisti continuam sa vedem aceleași drame dureroase și intense degradante și umilitoare.
Daca pana acum ne pătrundeau in suflet si reacționam empatic la multitudinea de scene dureros de crude si de goale ( lipsite de perdea), acum eu m-am saturat sa trăiesc dramele sângeroase (la propriu) ale altora, chiar daca este vorba numai de 105 minute . Este prea mult chin. Un chin absurd pentru un premiu. Uneori acele personaje care fac implozie pe tot parcursul filmului sunt defapt un soi de "all inclusive" al durerilor noastre comune.
M-am saturat de avorturi și de omoruri și de disperare exprimata prin fetișuri și sex.
Arta da! Dar arta nu se rezuma la atât. Arta nu se rezuma, se trăiește intens. Iar eu doresc sa trăiesc intens sentimente mai frumoase de acum înainte gratie artei cinematografice europene.
Sper sa îmi găsesc si un răspuns pe măsura în multitudinea de oferte...

Unii spera sa ne pierdem memoria...

Am gasit antidotul uitarii!
In zilele in care nu merge nimic, afara e urat si parca nu mai stim de unde sa apucam un colt de speranță... atunci când ne gândim ca vrem sa emigram pe luna ... Ne putem aminti ca exista Youtube si este plin de muzica romaneasca dar si de secvente din scenete celebre.
Este de ajuns sa il revedem pe Toma Caragiu sau sa o ascultam pe Mihaela Runceanu.
Ei ne aduc aminte ca Romania nu a renuntat niciodata la lupta, ne mai amintesc si ca tot ce este romanesc nu a murit ci pur si simplu a fost ingropat sub munti de reclame, emisiuni politice, filme cu batai si impuscaturi, de seriale fluviu ...etc.
Insa noi nu am uitat pentru ca avem capacitatea aceasta de ne aduce aminte, pentru ca inca mai exista o zi nationala, pentru ca mai exista sarbatori (momente in care ne aducem aminte de cei dragi care sunt dar si de cei care nu mai sunt), pentru ca vremea urata de afara ne face sa fim melancolici si asta trezeste poate in noi dorinta de a reasculta muzica copilariei, pentru ca atunci cand ne reintoarcem la sursa ne dam seama ca suntem manipulati masiv si nu vrem asta...
Exista inca suficiente lucruri care sa ne "trezeasca din somnul cel de moarte".
Asta nu inseamna decat ca avem de ce sa iubim tara asta chiar daca uneori pierdem increderea ca o sa avem forta sa sapam sub muntii artificiali cu care suntem fortati sa traim.

Un vers atat de frumos...

pot sa-ti spun prin cuvinte ca putine mai sunt pe pamant lucruri sfinte ca intra iubiri prematur in morminte buna seara, iubito...

Lucian Avramescu

Citation du jour

Comandant Rene Mouchotte qui note dans ses carnets lors de la capitulation de la France pendant la Seconde Guerre Mondiale: "La France doit rester la France et son coeur doit battre toujours malgre ceux qui veulent l’assassiner sans lui permettre de lutter".

Sa observam...Greva la francezi si greva la romani...

Atunci cand este vorba de greva, aici in Romania, nu pot sa nu ma uit ce se intampla in jurul nostru, adica in alte tari.
Si nu pot sa nu imi doresc sa pun intrebare retorica urmatoare: credeti ca exista vreo asemanare intre grevele noastre si cele franceze?

Daca am avea o greva franceza in Romania ar fi panica de pe lume. Pe unde sa mai trecem noi cu mertzanele, 4x4 samd...? Sa ajungem pe jos la munca? Ne mai ducem la munca? Daca nu ne luam salariul?... Mai bine renuntam.
Incep sa cred ca romanii nu sunt suficient de suparati pe sistem pentru a face greva.
Bine... O sa mi se spuna ca nici noi nu avem o Revolutie Franceza in spate... dar nu exista niciun secret ascuns al grevei. La ei, la francezi, greva are succes pentru ca se tin de ea.
Adica orice viciu este bun atata timp cat ne tinem de el. Sau, pufaitul nu este egal cu fumatul.  Mai bine ne lasam.

Digital Art- Makovei

Arta digitala este inca din anii 70 rezultatul încercării de a crea imagini artistice prin intermediul tehnologiei digitale. Aşa se face ca de când uneltele informatice au fost răspândite si modernizate, au apărut si in lumea artei ecouri din acest spaţiu de creaţie.

 Arta digitala a luat in timp, diferite forme: unele lucrări sunt orientate spre abstract si sunt adeseori rezultatul unor trăiri care nu pot fi cuprinse in cuvinte, altele fac parte din noile tipuri de animaţie tridimensionale, insa arta digitala nu are limite.

Atâta timp cat artistul are imaginaţie si manuieste uneltele informatice corect, lucrările sale nu pot decât sa se multiplice. Din acest motiv nici o lucrare nu seamănă cu alta si fiecare dintre ele aduce ceva nou in acest domeniu.

 La Nicolae Macovei aceasta pasiune durează de 15 ani si a pornit de la dorinţa de a transpune in forme si culori gratie computerului roadele imaginaţiei sale.

 Lucrările domnului Nicolae Macovei sunt in opinia mea rezultatul unor momente de meditaţie profunda in încercarea de a regăsi atât armonia interioara cat si pe cea a cosmosului din care fiecare dintre noi suntem o parte infim de mica, dar atât de importanta.

Nicolae Macovei a reuşit sa realizeze trei lucruri esenţiale din punctul meu de vedere al unui admirator de arta nespecialist dar cu credinţa in esenţa umana autentica si originara.

 Si anume: prima sa reuşita este ca, trăind in aceasta lume a vitezei, a invaziei imaginii si a timpului prea scurt pentru a păstra in noi mai mult decât clişee sau frânturi din realitate, Nicolae Macovei a izbutit sa se oprească si sa se regăsească păstrând o comunicare cu partea delicata a sufletului.

A doua sa reuşita este in opinia mea capacitatea de a reda in mod artistic trăirile sale din timpul acestor meditaţii. Culorile si formele pe care le putem observa in expoziţia de astăzi cat si celelalte lucrări ale sale, au un numitor comun. Un alt element important al expoziţiei este cel legat de geneza. Astfel, descoperim ca pana si in acest tip de arta foarte tânăra, putem întâlni mai multe ramuri.

Cea despre care vorbim astăzi este ramura spirituala a artei digitale. Pare paradoxal insa. Aceasta ar fi si cea de-a treia realizare a domnului Nicolae Macovei care a reuşit sa transforme un obiect atât de neanimat (computerul) intr-o unealta gratie căreia a putut sa creeze lucrări născute din introspecţie.

 In încheiere as spune ca pentru mine nu este numai o expoziţie de arta digitala, pentru mine lucrările lui Nicolae Macovei sunt traducerea in forme si culori a luminii noastre interioare care ne insufleteste si ne permite sa facem tot ceea ce facem si sa fim tot ceea ce suntem. Este traducerea in arta a energiei noastre vitale aşa cum o poate percepe creierul uman dezvoltat al unui om cu o sensibilitate pronunţata.

Savoir se perdre avant de se retrouver

Un amour lointain, un amour perdu et retrouvé. Des âmes qui se cherchent et qui se retrouvent par les voies mystérieuses du destin. C’est l’aventure de la vie qui se prolonge jusque dans nos espoirs cachés, dans nos rêves… et qui montre que tout ce que nous faisons a un sens que nous découvrirons plus tard. C’est aussi une incitation à ne pas perdre l’espoir et d’avoir la conscience que chacun d’entre nous mérite le bonheur que seules les étoiles du destin nous offrent par des voies souvent sinueuses et difficiles, mais ce dernier arrive finalement. Ce roman se place sous deux étoiles, celle de l’attente et celle de l’espoir. François Rabelais disait „Il y a un temps qui attend et un temps qui espère”. Je pense que l’attente sans espoir est bien trop lourde pour une âme qui aime. Même si je ne crois pas toujours aux fins heureuses je les espère toujours, je les anticipe et je les accorde à mes personnages qui, comme moi, ont su attendre sans jamais cesser d’espérer.