Intrebari in toiul noptii

Meditez la conditia artistului, la ceea ce isi doreste sa fie, ceea ce poate sa fie, ceea ce este lasat de societate sa fie...
Ce este un artist?
Eu cred ca un artist este un om cu o sensibilitate pronuntata care sfideaza timpul si regulile ca sa isi faca loc pentru o urma de speranta si de indoiala. Artistul este un om care nu ia nimic de bun si relanseaza mereu alte si alte intrebari pe care le lasa sa se coaca in spiritul lui si ale caror raspunsuri sunt lasate la macerat si apoi la decantat.
Din idei si trariri cultivate cu multa empatie el descopera esenta lucrurilor si incearca sa le redea spre admiratia celorlalti dar si spre meditatie.
Artistul este cel care are curajul de a se lasa pe mainile inspiratiei cu riscul de a fi inteles gresit sau chiar neinteles, tradat, furat sau criticat, nimicit de societatea si de-ale sale valori impuse de cei care nu au habar.

Nu demult cineva a incercat sa imi explice ce slab este rodul inspiratiei unui artist pe care il intalnisem.
A fost acuzat de diletantism si comparat cu alte mari genii din bransa si nimicit in cateva cuvinte dure de cineva care parea convins ca este in masura sa critice si sa arate cu degetul pentru ca frecventeaza mediul artistic de cativa ani de zile.
Am fost uimita sa aud cum cu atata vehementa este pus la pamant artistul care incerca prin simpla lui prezenta printre specialistii de profil sa aduca ceva personal. Eu mi-am zis ca daca ar fi asa de simplu sa ne punem toti sufletul pe tava in incercarea de a impartasi cu restul lumii tainele pe care le aflam in momentul creatiei, am avea cu totii macar acest merit al curajului si al incercarii. Nu cred ca asta inseamna ratare.
Cine suntem noi sa judecam atat de aspru pe cineva care iese in lume cu lucrarile sale atunci cand noi nu indraznim sa facem acelasi lucru?
Nu spun ca cei care critica nu au talent, sau ca nu au poate dreptate. Spun doar ca atata timp cat nu te pui in pielea personajului criticat, macar o data sa iesi inainte cu o carte, un tablou, o sculptura, un spectacol, o compozitie... este foarte greu si nedrept in acelasi timp sa arati cu degetul si sa consideri ca detii adevarul absolut despre creatia altuia.

Este poate si un joc psihologic. Unii cred ca tot repetand cuiva ca este nul el o sa si devina nul prin simpla repetitie. Este posibil ca acesta sa fie destabilizat insa sa nu uitam ca artistul chiar si cel mai modest dintre ei, a avut forta si curajul sa se prezinte printre semenii sai si sa le arate rezultatul inspiratiei sale.
Or, in acest caz se presupune ca nu este intr-atat de slab incat sa cedeze presiunii celor din jur care au mereu opinii.
Este evident ca functionam prin retele mici si mari si ca tot invartindu-ne in ele cu operle noastre cu tot, in timp putem sa primim recunoasterea meritelor noastre sau nu. Insa nu stiu daca este cazul sa vorbim de esec. De pilda Van Gogh a devenit celebru dupa moartea sa. Pentru el recunoasterea post-mortem nu mai inseamna nimic insa inseamna ceva pentru teribila injustitie care i s-a facut in perioada in care traia.

Artistul poate fi vesnic sau efemer fie ca operele sale sunt rezultatul unei meditatii profunde sau pur si simplu exorcizarea demonilor din trecutul sau, trairi intense sau rezultatul unui delir pasager.
Meritul culturii clasice, conservatoare, patrimoniale era ca gratie ei, in timp doar operele magistrale ale omenirii ramaneau in memoria colectiva a umanitatii. Astazi este foarte greu sa ne dam seama cum cei care sunt in topul preferintelor (excelenti sau mediocrii) vor reusi sa urce panta timpului si sa devina nemuritori.
Cine va castiga lupta cu timpul? Banii? Talentul? Geniile ca rezultat al criticilor mediocrii? Sau artistii tacuti din umbra care inca nu au fost descoperiti?