Legaturi

Legaturi
Ilinca Sandu

Monday, March 1, 2010

Au trecut 50 de ani... Prigoana

Nu este simplu sa privesti spre trecut. Mai ales cand este vorba despre pagini din istoria perioadei comuniste in care se regasesc inca rani deschise ale societatii romanesti...
A trecut o jumatate de secol de cand "inculpatii" C. Noica, C Pillat, N. Steinhardt si multi alti intelectuali de vaza ai Romaniei au fost condamnati pentru ca gandeau liber si gandeau altfel. Regimul comunist i-a condamnat, noi ii comemoram, dar oare... vom reusi sa ii recompensam pentru ce au fost si reprezinta in continuare pentru noi? Cum?
Mantuitorii culturii romanesti se afla in dosarele CNSAS si de acum si intr-o carte: Prigoana. Publicat la editura Vremea si lansat astazi in 1 martie 2010, volumul cutremura prin cruda realitate a acelor vremuri pe care cititorii o pot intelege numai daca privesc printre randuri.
Monica Pillat a fost alaturi de coordonatorii acestui volum pentru a marturisi experienta tatalui domniei sale dupa cinci ani si jumatate de detentie in inchisorile comuniste.
"I s-a spus ca mama si cu mine am murit si ca era numai vina lui" lafel cum i s-a spus ca era vina lui pentru cruzimea cu care erau tratati colegii sai intelectuali pentru ca erau solidari cu el si ca nu isi marturiseau pacatele fata de regim , ne-a marturisit fiica scriitorului.
Pe langa torturile fizice a caror marturie erau ochii celor ce au iesit din inchisoare precum "niste fiare haituite", dar si vocea ragusita din prea mult chin, li s-au aplicat si torturi psihice. A cui era mama care era lovita pentru a santaja fiul sa spuna adevaruri pe care numai securitatea le cunostea? Cine redacta marturiile agramate ale detinutilor?
Noi cei care i-am cunoscut prin nenumaratele carti pe care le-au scris, ne este clar ca un Al. Paleologu nu putea sa scrie sau sa vorbeasca agramat...

Sunt intrebari la care nu avem raspunsuri. Insa acest volum ne permite sa aflam ce pana acum nu s-a spus suficient de mult: adevarul.
Desi este dureros sa auzi marturii, desi este sfasietor sa citesti aceste file si numele cuprinse in ele, ii putem omagia pe mantuitorii culturii romanesti din perioada comunista doar prin lectura, meditatie si aducere aminte.


PS. Nu cred ca gresesc recunoscand in ei mantuirea pentru ca daca ne uitam cu atentie ei au suferit precum Isus pentru a avea intr-o zi dreptul la prea mult visata libertate. Pentru ei a fost un ideal, pentru noi poate fi o realitate.


L'amour est avant tout don de soi ( Henry David Thoreau)

Trois allumettes une a une allumees dans la nuit,
La premiere pour voir ton visage tout entier,
La seconde pour voir tes yeux,
La derniere pour voir ta bouche,
Et l'obscurite tout entiere pour me rappeller de tout cela en te serrant dans mes bras.


Il n'y a pas de remede a l'amour que d'aimer davantage
(Jacques Prevert)

C'est trop bien de faire la chose que mourir d'amour
(Jean Anouilh)

J'ai reve tellement fort de toi,
J'ai tellement marche,
Tellement parle,
Qu'il ne me reste plus rien de toi.
Il me reste a etre ombre parmi les ombres,
D'etre cent fois plus ombre que l'ombre,
D'etre l'ombre qui viendra et reviendra
Dans ta vie ensoleillee.
(Robert Desnos)

Notre coeur est un instrument incomplet
Une lyre ou il manque des cordes, et ou nous sommes forces
de rendre les accents de la joie sur le ton consacre aux soupirs.
(F.R. de Chateaubriand- Rene 1802)

J'ai trop vu, trop senti, trop aime dans la vie,
Je viens chercher vivant le calme du Lethe,
Beaux lieux soyez pour moi, ces bords ou l'on oublie:
L'oubli seul desormais est ma felicite.
(Alphonse de Lamartine- Meditations Poetiques- "Le Vallon" 1820)

Il y a deux choses qui me font jouir: le ciel etoile audessus de ma tete et la loi morale en moi.
(Kant)

All we have to fear it's fear itself
(Roosevelt)

Nu de moarte ma cutremur ci de eternitatea sa.
(Vlahuta)

Je meurs dans ta cendre et tu vis dans ma flamme.
(Tristan L'Hermite)

Uneori mai poetizez si eu ...

De-ai fi tu oceanul meu
As fi eu lumina soarelui arzand
Sau un vant cutreierand imaginea sacra a visului tau.
De-ai fi tu doar pentru o clipa trestia ce plange usor
Pe malul apei, plutind de dor,
As fi eu poate dragostea ce se-nfiripa odata cu amurgul trecator.
De-ai fi tu luna de pe cer
As fi eu poate, o secunda,
Cometa ce te mangaie plapanda
Ca dulcele iubirii efemer.

Noi doi eram ca doua astre paralele, ca doua focuri arzand
Noi doi eram o lume plansa si dureroasa ce inca pluteste in eterul albastru
Noi doi lumina din dragoste si dragoste din chin
Noi doi ca o chitara ce plange un apus
Noi doi ca o vioara ce lacrimeaza-n vis
Noi doi... Ce sentiment puternic! Ce voce fara limite... fara cuvinte,
Ca un acord mut ce pulseaza pe veci vrand sa renasca.

Doar visele ne apropie iubirea mea desarta si rece...
Doar dorul, mult prea adanc ca sa-l mai pot rosti...

Ai fost acel inefabil dulce amar
Ce se duce purtat de val atunci cand sufletul se spala
Prin lacrimi, durere si suspine.

Ma pierd in noapte si uit de mine
Alerg pe catifelatul infinit al sufletului meu ce mii de ori a fost calcat de tine.

Lansare: Arta de a te pierde inainte de a te regasi 20.12.2010

Chopin, Nocturne