Anul acesta se împlinesc o suta de ani de la naşterea filosofului si scriitorului roman Emil Cioran. Născut la Rasinari la zece kilometrii de Sibiu, Cioran paraseste definitiv tara in 1940, pentru a se stabili la Paris. A fost un veşnic student a cărui literatura a ramas mult timp ignorata de francezi.
Debea in 1986 apare la Paris un volum de eseuri intitulat: Exerciţii de admiraţie, care îl face cunoscut. Cioran marturiseste ca primele sale momente de faima, le-a cunoscut gratie publicării cartilor sale in varianta de buzunar. Au urmat: Mărturisiri si anateme, Singurătate si destin, Lacrimi si sfinţi, Pe culmile disperării sau Amurgul Gândurilor.
Gândurile inca neintelese de foarte mulţi cititori au tăcut pentru totdeauna la începutul anilor 90. Cioran s-a stins din viata in 1995 la spitalul Broca din Paris unde a fost internat timp de patru ani.
Intr-un interviu din 1990 Cioran lasă moştenire posteritatii, câteva din gândurile sale intime: „Romanii trebuie sa facă numai un lucru si este foarte important, fiecare sa devine el insusi, nu trebuie sa lucreze neapărat in colectivitate. Fiecare sa devină ceea ce trebuie sa devină. Fiecare sa se realizeze el insusi, restul este secundar. Poate va deceptioneaza atitudinea mea insa acesta este felul in care am lucrat la Paris in ultimii cincizeci de ani”.
Deşi a devenit celebru, pentru Cioran, anii cei mai interesanţi au fost cei in care a fost ignorat. „Exista la romani o activitate culturala extraordinara si asta este lucru cel mai important in momentul de fata”. Spunea Cioran in acelaşi interviu. „Nu regret ca am scris fiindcă asta m-a eliberat. Daca nu scriam, mă sinucideam precis”.
