Legaturi

Legaturi
Ilinca Sandu

Saturday, May 15, 2010

Tudor Gheorghe din nou la Sala Palatului

Menestrelul care a incantat publicul Teatrului National din Craiova in 1969, revine cu un concert solo impreuna cu chitara si versurile cele mai pure ale poeziei romanesti.
In 1969 un tanar actor cu chitara sa reusea performanta de a tine nemiscata o sala plina timp de doua ore. De atunci marca inconfundabila care l-a consacrat pe Tudor Gheorghe, il urmareste an de an in sute de spectacole. Recita si canta muzicalitatea versurilor unor poeti de care este indragostit, considerand ca este cea mai buna cale de a pastra legatura intre lirismul marilor poeti si sufletul romanilor intr-o societate in permanenta schimbare.
In 41 de ani de cariera, Tudor Gheorghe a vazut lumea in schimbare, dar a avut credinta intima ca o parte din noi nu poate fi schimbata niciodata. Ceea ce a insufletit poezia romaneasca si a dainuit timp de veacuri, ceea ce a miscat sufletele cititorilor si a permis traducerea simtirilor in versuri, acest lucru se regaseste in fiecare dintre noi, indiferent de perioada in care traim. In acea particica din noi au ecou si versurile lui Mircea Micu, un poet care conform spuselor lui Tudor Gheorghe, a fost pe nedrept neglijat.
Ajungand la perfecta maturitate artistica, Tudor Gheorghe si-a dorit sa-l readuca in lumina constiintei publicului romanesc, pe Mircea Micu, a carui poezie in stare pura se imbina perfect cu acordurile unei chitari.

Tudor Gheorghe si-a tinut promisiunea de a ne surprinde inca o data. Dezgolit de orice fel de acompaniament instrumental, Menestrelul din 1969 s-a intors, mai viu ca niciodata, impreuna cu o chitara, versuri si sufletul mereu tanar. Sala Palatului s-a umplut ca de obicei facand un gest mai rar intalnit la romani. Au omagiat un artist complet inca in viata prin fidelitate, aplauze, zambete si uneori chiar si prin tacere.

Daca aveti ocazia, mergeti sa vedeti, sa ascultati si sa va lasati incantati.
Concertul este un adevarat balsam care ne readuce in timpul in care romanii mai "petizau".


L'amour est avant tout don de soi ( Henry David Thoreau)

Trois allumettes une a une allumees dans la nuit,
La premiere pour voir ton visage tout entier,
La seconde pour voir tes yeux,
La derniere pour voir ta bouche,
Et l'obscurite tout entiere pour me rappeller de tout cela en te serrant dans mes bras.


Il n'y a pas de remede a l'amour que d'aimer davantage
(Jacques Prevert)

C'est trop bien de faire la chose que mourir d'amour
(Jean Anouilh)

J'ai reve tellement fort de toi,
J'ai tellement marche,
Tellement parle,
Qu'il ne me reste plus rien de toi.
Il me reste a etre ombre parmi les ombres,
D'etre cent fois plus ombre que l'ombre,
D'etre l'ombre qui viendra et reviendra
Dans ta vie ensoleillee.
(Robert Desnos)

Notre coeur est un instrument incomplet
Une lyre ou il manque des cordes, et ou nous sommes forces
de rendre les accents de la joie sur le ton consacre aux soupirs.
(F.R. de Chateaubriand- Rene 1802)

J'ai trop vu, trop senti, trop aime dans la vie,
Je viens chercher vivant le calme du Lethe,
Beaux lieux soyez pour moi, ces bords ou l'on oublie:
L'oubli seul desormais est ma felicite.
(Alphonse de Lamartine- Meditations Poetiques- "Le Vallon" 1820)

Il y a deux choses qui me font jouir: le ciel etoile audessus de ma tete et la loi morale en moi.
(Kant)

All we have to fear it's fear itself
(Roosevelt)

Nu de moarte ma cutremur ci de eternitatea sa.
(Vlahuta)

Je meurs dans ta cendre et tu vis dans ma flamme.
(Tristan L'Hermite)

Uneori mai poetizez si eu ...

De-ai fi tu oceanul meu
As fi eu lumina soarelui arzand
Sau un vant cutreierand imaginea sacra a visului tau.
De-ai fi tu doar pentru o clipa trestia ce plange usor
Pe malul apei, plutind de dor,
As fi eu poate dragostea ce se-nfiripa odata cu amurgul trecator.
De-ai fi tu luna de pe cer
As fi eu poate, o secunda,
Cometa ce te mangaie plapanda
Ca dulcele iubirii efemer.

Noi doi eram ca doua astre paralele, ca doua focuri arzand
Noi doi eram o lume plansa si dureroasa ce inca pluteste in eterul albastru
Noi doi lumina din dragoste si dragoste din chin
Noi doi ca o chitara ce plange un apus
Noi doi ca o vioara ce lacrimeaza-n vis
Noi doi... Ce sentiment puternic! Ce voce fara limite... fara cuvinte,
Ca un acord mut ce pulseaza pe veci vrand sa renasca.

Doar visele ne apropie iubirea mea desarta si rece...
Doar dorul, mult prea adanc ca sa-l mai pot rosti...

Ai fost acel inefabil dulce amar
Ce se duce purtat de val atunci cand sufletul se spala
Prin lacrimi, durere si suspine.

Ma pierd in noapte si uit de mine
Alerg pe catifelatul infinit al sufletului meu ce mii de ori a fost calcat de tine.

Lansare: Arta de a te pierde inainte de a te regasi 20.12.2010

Chopin, Nocturne